Tradiţie
Departamentul de Electrotehnică, cunoscut până în 2011 sub denumirea de Catedra de Electrotehnică, este unul din cele mai prestigioase departamente din Universitatea Politehnica din Bucureşti, având o frumoasă şi îndelungată tradiţie în învăţământul tehnic românesc. Personalul academic a fost permanent implicat în procesul didactic din întreaga universitate şi în activităţi de cercetare avansată puternic racordate la fluxul ştiinţific naţional şi internaţional.
Catedra de Electrotehnică a fost înființată în anul 1948 și aparținea Facultății de Electrotehnică (actuala Facultate de Inginerie Electrică). Înainte de anul 1948, exista Catedra de Electricitate din Facultatea de Electrotehnică care era condusă în acea vreme de prof. Alexandru Popescu. În 1950 aceastã catedră s-a scindat în Catedra de Electrotehnicã I din Facultatea de Electrotehnică, condusă de acad. prof. Remus Răduleţ, şi în Catedra de Electrotehnică II din facultatea de Energetică, condusă de acad. prof. Constantin Budeanu, apoi de prof. Marius Preda. În anul 1963, din Catedra de Electrotehnică II s-a desprins Catedra de Electrotehnică III, sub conducerea acad. prof. Ion S. Antoniu. În anul 1974 catedra de Electrotehnică III a fuzionat cu catedra de Electrotehnică I sub conducerea acad. prof. Remus Răduleţ, pentru ca în anul 1984 catedrele de Electrotehnicã I şi II să fuzioneze într-o singură catedră de Electrotehnică, sub conducerea alternativă a acad. prof. Andrei Ţugulea şi prof. Constantin Mocanu. După anul 1992, catedra a fost coordonată de prof. Aurel Panaitescu, iar în perioada 1995-2012 Catedra de Electrotehnică a fost condusă de prof. Florea Ioan Hănţilă, în anul 2011 catedra fiind transformată în Departamentul de Electrotehnică.
Prestigiul departamentului provine din amprenta pe care au lăsat-o personalităţi ştiintifice remarcabile, care au format de-a lungul timpului un corp profesoral de elită:
Acad. Constantin I. Budeanu (1886 –1959) este recunoscut pe plan internaţional pentru teoria sa referitoare la fenomenele reactive şi deformante în reţele electrice. A fost un reprezentant activ și deosebit de apreciat al țării noastre în Comisia Electrotehnică Internațională (CEI), în care a condus Subcomitetul pentru fenomene reactive și deformante, fiind şi autorul primului curs de Bazele Electrotehnicii publicat la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Acad. Ion S. Antoniu (1905 – 1987) a continuat şi dezvoltat teoria lui Budeanu inventând un aparat de măsură a puterii deformante şi studiind corelaţia dintre această putere şi neliniarităţile circuitelor electrice împreună cu colaboratorii săi din Catedra de Electrotehnică III.
Acad. Remus Răduleţ (1904–1985) a fost profesor de maşini electrice şi teoria electromagnetismului şi este autorul axiomatizării acestei ştiinţe, cu contribuţii remarcabile în teoria electrodinamicii relativiste şi teoria mărimilor fizice primitive. A iniţiat şi coordonat elaborarea imensei enciclopedii tehnice “Lexiconul tehnic român” şi a fost presedinte al Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI). A condus Catedra de Electrotehnică o mare perioadă de timp (1953-1974), fiind creatorul şcolii româneşti moderne de Electrotehnică, în care s-au evidenţiat personalităţi ştiinţifice remarcabile: acad. Alexandru Timotin, acad. Andrei Ţugulea, profesorii Constantin Mocanu, Augustin Moraru, Alfons Ifrim, Florin Manea, Constantin Nemoianu, Alexandru Fransua, Constantin Bălă.
Prof. Marius Preda a adus contribuţii semnificative în domeniul teoriei circuitelor, împreună cu colaboratorii săi din Catedra de Electrotehnică II.
A doua generaţie de personalităţi ştiinţifice de mare valoare a fost formată de prima echipă a profesorului Răduleţ: acad. Paul Cristea, profesorii Cezar Flueraşu, Ioan Ciric, Mihai Vasiliu, Alexandru Nicolae, Horia Gavrilă, Fănică Spinei, F.M.G. Tomescu, Aurel Panaitescu, Cornel Marinov, Daniel Ioan, Florea Ioan Hănţilă, Mihai Iordache, Florin Constantinescu, Mihai Leon.
Prin toate aspectele activității lor, prin extraordinara varietate a preocupărilor din cercetările membrilor colectivului nostru, cercetări recunoscute pe plan internaţional şi care s-au concretizat în aplicații în cele mai diverse domenii ale ştiinţei, putem afirma că aici a existat întotdeauna o adevărată Şcoală Românească de Electrotehnică.
