Despre Departament
BINE AŢI VENIT !
În numele colegilor din Departamentul de Electrotehnică, am plăcerea şi onoarea de a vă invita să faceţi cunoştinţă cu tradiţia şi prezentul unuia dintre cele mai vechi şi prestigioase departamente din Politehnica bucureşteană.
Navigând pe acest site, puteţi descoperi tradiţia de înalt prestigiu a fostei Catedre de Electrotehnică, organizarea actuală a Departamentului de Electrotehnică şi veţi cunoaşte personalul său actual (corpul profesoral şi personalul auxiliar), inclusiv modul în care ne puteţi contacta. Cei grabiţi pot descărca rapoartele anuale sau materialele de prezentare ale departamentului, pentru a le studia ulterior.
Activitatea didactică constituie pilonul central al existenţei departamentului, acesta deservind 15 dintre cele 16 facultăţi ale Universităţii Politehnica din Bucureşti şi având un bogat portofoliu de discipline, atât pentru ciclul de licenţă, cât şi pentru ciclul de master. Oferta noastră educaţională este susţinută de laboratoarele modernizate, bine echipate şi de temele propuse pentru proiectele de diplomă sau pentru lucrările de disertaţie.
Studiile de doctorat au fost întotdeauna puternic sprijinite de Departamentul nostru în care sunt 15 conducători de doctorat din cei 34 ai Şcolii Doctorale din facultate. Temele tezelor de doctorat au atras numai în 2012 un număr de 12 doctoranzi.
Activitatea de cercetare constituie unul dintre punctele forte ale departamentului nostru, dovadă fiind numeroasele granturi şi contracte câştigate de colegii noştri, ce au permis consolidarea cooperării naţionale şi internaţionale. Paleta domeniilor de cercetare este extrem de variată, activitatea desfăşurându-se în cele 3 centre afiliate departamentului sau în colective formate conform competenţelor necesare îndeplinirii obiectivelor fixate. Înalta calificare a corpului profesoral, precum şi baza materială de excepţie, formată în urma accesării prin competiţie a fondurilor naţionale şi europene, au permis valorificarea activităţii de cercetare prin publicaţii în fluxul principal al literaturii de specialitate (reviste şi volume ale conferinţelor cotate ISI).
Preocuparea noastră constantă este de a oferi permanent servicii de calitate, fie că este vorba de servicii educaţionale, de cercetare şi expertizare sau de formare continuă. Mulţi dintre membrii departamentului au făcut parte din echipele programelor POSDRU de reformare a sistemului de educaţie universitară, dobândind astfel competenţele necesare susţinerii acestor servicii.
Sper ca informaţia oferită pe acest site să vă ajute să ne cunoaşteţi mai bine şi vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi.
Directorul Departamentului de Electrotehnică,
Conf. univ. dr. ing. Mihai MARICARU